Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Vacanta copiilor Gran Canaria

EUR 1990 00 EUR
pret/persoana
Vacanța copiilor pe „continentul în miniatură”
Vă invităm într-o escapadă de 8 zile în Gran Canaria, cea de-a treia insulă ca mărime a arhipelagului Canare, una dintre ultimele „insule paradis” ale Europei. Clima insulelor Canare, care sunt situate deasupra Tropicului Racului, la aceeași latitudine cu insulele din Caraibe, este una dintre cele mai bune, știut fiind că temperaturile din decembrie și ianuarie nu scad niciodată sub 15°. Insulele se bucură de o climă subtropicală, ceea ce face ca destinațiile să fie perfecte pentru călătorii și iarna, dar Gran Canaria este cea mai „caldă” insulă din Canare. Veți uita de frigul de acasă, veți descoperi în „continentul în miniatură” păduri luxuriante, faună și floră exotică, dune asemănătoare celor din Sahara, munți falnici, cratere vulcanice, linii de coastă incredibil de frumoase și plaje spectaculoase. Pe lângă Las Palmas de Gran Canaria, cel mai dinamic oraș din frumoasa insulă, Gran Canaria are o mulțime de locuri de vizitat și poate numai cine nu a citit romanul Gran Canaria a lui A. J. Cronin nu-și poate imagina insula învăluită în parfum de frezii care vă așteaptă să o descoperiți.

Info insotitor: român

Info tarif:

TARIF:  1990 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 480 EURO

(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 21 turişti; pt. 15-20 turişti, tariful se va majora cu 110 euro/pers.)



Nr minim de turisti: 21



PROGRAM



Ziua 1. București – Munchen – Las Palmas de Gran Canaria
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1655 (06:00 / 07:00), de unde se va pleca cu zborul LH 1834 (08:50 / 12:50) spre Las Palmas de Gran Canaria, capitala Gran Canariei, situată în partea de nord-est a insulei, într-un decor magnific compus din două golfuri și frumoasele plaje Playa de las Canteras și Playa de las Alcaravaneras. Întâlnire cu ghidul local care ne va însoți la hotelul unde ne vom caza. Timp liber pentru activități individuale și odihnă. Cină și cazare la Hotel Bull Reina Isabel & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Las Palmas de Gran Canaria – Teror – Valleseco – Tejeda – Vega de San Mateo – Santa Brigida – Las Palmas de Gran Canaria
  • Descriere:  Mic dejun. Excursie de o zi cu ghid local în partea centrală a Gran Canariei. Prima oprire a zilei va fi în orășelul Teror, unde vom vizita bazilica Nuestra Señora la Virgen del Pino, Sfânta Patroană a insulei. Ne vom deplasa apoi spre Valleseco, unde vom remarca un lucru curios legat de denumirea acestui sat liniștit, care se traduce prin „vale uscată” și faptul că această zonă primește mai multe precipitații pe an decât orice altă regiune de pe insulă, Laguna de Valleseco fiind în timpul lunilor de iarnă, refugiu pentru numeroase păsări migratoare, în special egrete. Traseul zilei ne va purta spre Tejeda, un loc fermecător din Gran Canaria, situat la aproximativ 1000 de metri înălțime, situat practic în mijlocul insulei și inclus în „Pueblos más bonitos de España” (cele mai frumoase sate din Spania). De aici, dacă vizibilitatea va permite, vom putea contempla Roque Nublo, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale insulei. Vom vizita apoi frumosul orășel Vega de San Mateo cu centrul său vechi și Biserica San Mateo, după care vom ajunge la Santa Brigida, în prezent un oraș rezidențial liniștit, folosit de britanici ca stațiunea lor de vară, când controlau comerțul cu cărbune în portul Las Palmas la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea. Principalele atracții ale Santa Brigida sunt casele vechi care înconjoară biserica și priveliștea din piața bisericii. În continuarea zilei ne vom îndrepta către un alt punct de belvedere care ne va oferi o priveliște fantastică asupra conului vulcanic și a calderei de Bandama, un crater vulcanic scufundat. Când vulcanul a erupt în urmă cu aprox. 2.000 de ani, stratul de suprafață care acoperea craterul vulcanic s-a prăbușit, lăsând în urmă gaura enormă vizibilă acum de la marginea superioară a formațiunii. Interesant este și numele calderei, Bandama fiind versiunea hispanizată a lui Daniel Van Damme, un flamand care a cumpărat în trecut zona pentru a o cultiva cu viță de vie. Și în prezent sunt o mulțime de podgorii care profită de bogatul sol vulcanic și de protecția oferită de versanții din vecinătate, motiv pentru care produc vinuri de calitate, un exemplu elocvent fiind Hoyos de Bandama. După acest ultim stop fotografic ne vom întoarce în Las Palmas de Gran Canaria pentru cină și cazare la Hotel Bull Reina Isabel & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Las Palmas de Gran Canaria
  • Descriere:  Mic dejun. Însoțiți de ghidul local vom face în prima parte a zilei un tur panoramic și pietonal al capitalei Las Palmas de Gran Canaria, fondată în anul 1478, Las Palmas de Gran Canaria se mândrește cu patrimoniul său istoric și cultural, fapt pentru care districtul Vegueta, cel mai vechi cartier al orașului, a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO în anul 1990. În timpul turului vom admira Catedrala Santa Ana situată în inima cartierului Vegueta, prima biserică din Insulele Canare, care a fost construită la ordinul reginei Isabella I de Castilia și a regelui Ferdinand al II-lea de Aragon. În continuarea turului ne vom îndrepta spre Casa Colon, una dintre cele mai atractive clădiri din Las Palmas, cu uși de acces bogat ornate, cu balcoane frumoase cu zăbrele, curți mari și tavane sculptate din lemn. Acest palat a fost reședința primilor guvernatori ai insulei, unde Cristofor Columb a stat în anul 1492, în timp ce una dintre navele sale a fost reparată, fapt pentru care s-a numit și Casa lui Columb. Vom ajunge apoi în districtul Ciudad Jardin, o oază de liniște și verdeață a capitalei Las Palmas de Gran Canaria, creat la începutul sec. al XX-lea de către locuitorii englezi ce dominau viața economică în acele timpuri. Principala atracție a cartierului Ciudad Jardin este superbul Parque Doramas, un parc cu statui, cascade și multe plante, unde se află Satul Canarian și Muzeul Nestor, ambele dedicate culturii locale. Acest district include și zona portuară, un centru de sporturi nautice, restaurante și cluburi de noapte, precum și plaja de nisip Playa de las Alcaravaneras. Timp liber pentru activități individuale și odihnă. Cină și cazare la Hotel Bull Reina Isabel & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Las Palmas de Gran Canaria
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru odihnă sau pentru vizite relaxante în zona de promenadă a orașului. Cină și cazare la Hotel Bull Reina Isabel & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Las Palmas de Gran Canaria
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru odihnă sau pentru vizite relaxante în zona de promenadă a orașului. Cină și cazare la Hotel Bull Reina Isabel & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Las Palmas de Gran Canaria – Arucas – Firgas – Moya – Santa Maria de Guia – Agaete – Cenobio Valeron – Las Palmas de Gran Canaria
  • Descriere:  Mic dejun. Excursie de o zi cu ghid local pe coasta nordică a Gran Canariei. Vom pleca spre Arucas, oraș situat la 12 km distanță față de Las Palmas de Gran Canaria, distrus în anul 1478 și reconstruit 12 ani mai târziu, care reprezintă unul dintre cele 10 foste regate ale insulei, despărțite de capitală prin Valea Barranco de Tenoya. Aici vom vizita Biserica Parohială San Juan Bautista, monument în stil neo-gotic, care deține pe lângă cel mai înalt turn din arhipelag, unele dintre cele mai frumoase vitralii pictate de către Cristobal Hernandez de Quintana și sculptura care-l înfățișează pe Iisus, opera lui Manuel Ramos. Vom vizita în continuare cea mai mare fabrică de rom din întreg arhipelagul înființată în anul 1884 unde vom avea prilejul și de a degusta celebra băutură. Ne vom îndrepta apoi spre Firgas, oraș înființat în anul 1488, unul dintre cele șapte orașe ale insulei care nu are plajă, numit și „Balconul Atlanticului” datorită amplasării sale într-o zonă rurală înconjurată de verdeață, care oferă cele mai spectaculoase priveliști asupra coastei nordice și a insulei Tenerife. Ne vom deplasa în continuare spre Moya, locul de naștere al unuia dintre cei mai iluștri poeți moderniști din Spania, Tomás Morales, unde veți vedea impresionanta biserică neo-romanică, finalizată în anul 1957. Orășelul este cunoscut de asemenea pentru una dintre cele mai populare prăjituri ale insulei, „lustrados bizcochos” (un fel de chec zaharisit) pe care trebuie neapărat să le încercați. Traseul zilei va continua spre Santa Maria de Guia, un orășel vechi, cu străzi pietruite și case tradiționale, dominat de Biserica Santa Maria de Guía, construită în anul 1607, cu o frumoasă fațadă în stil neoclasic. Timp liber pentru dejun. În continuarea zilei vom pleca spre Agaete, orășel cu străzi înguste și case vopsite în alb, înconjurat de vegetație luxuriantă. Ultima vizită va fi la situl arheologic Cenobio Valeron, situat pe un escarp înalt al Montaña del Gallego, care a fost construit de vechii canari cu mai bine de 800 de ani în urmă, profitând de condițiile geologice ale conului vulcanic. Vom vedea un spectaculos hambar colectiv, căci în interior, ajutați de strângeri de piatră, aceștia au format peste 350 de cavități, care apar dispuse pe mai multe niveluri, pe care le-au folosit pentru depozitarea cerealelor și a altor alimente. Întoarcere în Las Palmas pentru cină și cazare la Hotel Bull Reina Isabel & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Las Palmas de Gran Canaria – Telde – San Agustin – Maspalomas – Puerto Rico – Puerto de Mogan – Aguimes – Barranco de Guayadeque – Las Palmas de Gran Canaria
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom continua explorarea Gran Canariei cu o excursie de o zi cu ghid local în estul și sudul insulei. Vom pleca spre Telde, oraș situat la 13 km distanță față de sudul capitalei, al doilea oraș ca număr de locuitori al insulei, unde vom admira centrul istoric, cu frumoasele sale case coloniale pictate în verde și alb, Biserica San Juan Bautista de Telde înființată în anul 1483 care încă mai păstrează poarta originală, exemplu al arhitecturii gotice sevilliano-portugheze și cartierul San Francisco cu Biserica San Francisco. Traseul zilei va continua spre San Agustin, o relaxantă stațiune de plajă apreciată pentru clima blândă de iarnă după care vom ajunge în zona Maspalomas, al cărei peisaj uluitor este clasificat drept Rezervație Naturală Specială. Aici, vom avea timp liber pentru a explora celebrele sale dune de nisip auriu, sau de ce nu, să faceți o baie în mare. Ne vom îndrepta apoi către Puerto Rico, cunoscut ca cel mai însorit loc din Gran Canaria și spre Puerto de Mogan, cunoscut sub numele de Veneția Insulelor Canare. În timpul liber pe care îl vom avea aici, vom putea admira casele pitorești ale marinarilor, podurile și bărcile care plutesc pe apele limpezi ale zonei. Pe drumul de întoarcere spre Las Palmas de Gran Canaria vom poposi în Aguimes care se remarcă cu centrul său istoric dominat de biserica parohială San Sebastian, a cărei fațadă reprezintă unul dintre cele mai bune exemple ale neoclasicismului canar și cu Casa de Los Camellos, fosta reședință a unei familii aristocrate cu o vechime de mai bine de 300 ani, în prezent transformată în hotel. Ultima oprire din această excursie va fi la una dintre „bijuteriile” din sudul Gran Canariei: Barranco de Guayadeque cu uimitoarele sale puncte de belvedere, de unde vom putea admira numeroase peșteri care au servit drept refugiu indigenilor din Canaria. Întoarcere în Las Palmas pentru cină și cazare la Hotel Bull Reina Isabel & Spa 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Las Palmas de Gran Canaria – Viena – București
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber până la ora transferului la aeroport pentru plecarea spre Viena cu compania Austrian Airlines, zbor OS 9504 (12:20 / 18:20), de unde vom pleca spre București cu zborul OS 787 (21:15 / 23:50).

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe rutele: București – Munchen – Las Palmas și Las Palmas – Viena – București cu companiile Lufthansa și Austrian Airlines
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile continentale (pot fi modificate de compania aeriană, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
  • transport pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 7 nopți cazare cu mic dejun în Las Palmas de Gran Canaria în hotel de 4*
  • mesele menţionate în program: 7 mic dejunuri și 7 cine la hotel de 4*
  • tururile și transferurile menționate în program
  • tur panoramic și pietonal cu ghid local al orașului Las Palmas de Gran Canaria
  • excursie de o zi cu ghid local în partea centrală a insulei Gran Canaria
  • excursie de o zi cu ghid local pe coasta nordică a insulei Gran Canaria
  • excursie de o zi cu cu ghid local în estul și sudul insulei Gran Canaria
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

vezi mai multe

  • taxa de oraș care se plătește individual la recepția hotelului
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi
  • bacşişuri pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pentru bagajişti: 35 euro/pers.; bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, anunţat de partenerul local, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie în funcţie de disponibilităţi şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare
Solicita oferta