Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Emiratele Arabe și sejur Ras Al Khaimah

Dubai – Abu Dhabi – Sharjah – Ajman – Ras Al Khaiman
EUR 1860 00 EUR
pret/persoana
Incursiune pe tărâmul emirilor și șeicilor din Orientul Mijlociu
Un program inedit pe piața turistică românească, în care veți avea prilejul de a cunoaște istoria și obiceiurile specifice zonei pe care o veți explora, o lume plină de contraste, un mix inedit între tradiții și concepte arhitecturale futuristice și opulente. Veți avea ocazia de a descoperi Dubaiul, cel mai spectaculos oraş al Golfului Persic, ce epatează cu cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, Abu Dhabiul, cu cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite. De asemenea veți avea prilejul de a vedea Sharjahul, capitala culturală al Emiratelor, micuțul emirat Ajman și o destinație puțin cunoscută în România, dar de care cu siguranță veți auzi în anii următori: Ras Al Khaimah. Imaginați-vă aceste ingrediente puse la un loc: vreme caldă, mangrove, deșert și munți cu totul diferiți, plaje curate, mare, liniște și o doză serioasă de autenticitate culturală.

Info insotitor: român

Obiective natura: Golful Persic, Insula Saadyat, Peninsulei Musandam

Obiective arta: Jumeirah Palm, World Trade Center - Turnurile Emiratelor, Moscheea Jumeirah, Burj Khalifa, MuzeuL al Dubaiului, Marea Moschee din Abu Dhabi, Palatul Emiratelor, Muzeul Satului, Muzeul Național Zayed, Louvre Abu Dhabi, Guggenheim Abu Dhabi, Muzeul Culturii Arabe, Muzeul de Științe, Muzeul de Arheologie, Moscheea regelui Faisal, Monumentul Coranului, Muzeul Natural de Istorie, Fortul Dhayah

Obiective distractii: Plimbare pe canal cu „abra”, Safari în Deșert

Info tarif:

1860 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 550 EURO (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 24 turiști, pt. 20-23 turişti, tariful se va majora cu 160 euro/pers.)



Nr minim de turisti: 24

Observatii tarif: (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 24 turiști, pt. 20-23 turişti, tariful se va majora cu 160 euro/pers.)

Ghizi: ghizi locali conducător român de grup

Mese: 7 mic dejunuri



PROGRAM



Ziua 1. București – Dubai
  • Cazare:  Hotel Ramada by Wyndham Dubai Barsha Heights 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 11:30 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Fly Dubai). Plecare spre Dubai cu compania Fly Dubai, zbor FZ 1798 (14:35 / 21:30). După sosirea în Dubai vom fi transferați pentru cazare la Hotel Ramada by Wyndham Dubai Barsha Heights 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Dubai
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ramada by Wyndham Dubai Barsha Heights 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur panoramic de oraș
  • Optionale:  Croazieră pe canalul Creek
  • Descriere:  Mic dejun. Alături de ghidul local vom explora Dubaiul, supranumit perla Emiratelor Arabe Unite, un oraș fascinant situat în Golful Persic, fiind unul dintre cele șapte emirate. Arhitectura impunătoare și cultura sofisticată fac din Dubai una dintre cele mai frumoase destinații turistice din lume. Vom porni într-un tur panoramic de oraș, în timpul căruia vom putea admira insula artificială Jumeirah Palm, una dintre cele trei insule artificiale care au extins țărmul Dubaiului cu aprox. 520 km, World Trade Center - Turnurile Emiratelor, cele mai înalte clădiri din Orientul Mijlociu și din Europa, Moscheea Jumeirah, una dintre cele mai frumoase și grandioase moschei din Orientul Mijlociu, Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, celebrele mall-uri, zona rezidențială și fascinantul Muzeu al Dubaiului, găzduit de cea mai veche clădire din oraș - fostul fort. Nu va fi ratată ocazia de a petrece timp în piața materialelor textile sau de a face o plimbare pe canal cu „abra”, vestitul taxi local pe apă, spre bazarurile de condimente și de aur. Opțional, seara veți putea face o croazieră pe canalul Creek, cu cină inclusă. Cazare la Hotel Ramada by Wyndham Dubai Barsha Heights 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Dubai – Abu Dhabi – Dubai
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ramada by Wyndham Dubai Barsha Heights 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Excursie de o zi la Abu Dhabi
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața, timp liber la dispoziție pentru plimbări, cumpărături sau opțional, excursie de o zi la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, care până în urmă cu 40 de ani era un mic sat de pescari, dar odată cu descoperirea depozitelor mari de petrol, a cunoscut o dezvoltare rapidă, devenind în prezent o metropolă cosmopolită, care îmbină cu succes rolul de capitală a statului, cu cel de capitală de emirat. Veți avea ocazia de a cunoaște istoria și cultura acestui stat. Vom vizita Marea Moschee, cea mai mare din Emirate, fondată de Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan, în interiorul căreia se află cel mai mare covor din lume, cu o suprafață de 5627 m2 și cel mai mare candelabru, cu un diametru de 10 m, vom admira palatele emirilor, palatul prezidențial, hotelul palat - „Palatul Emiratelor”, ne vom opri pentru o vizită la Muzeul Satului, unde vom putea vedea cum era viața înaintea descoperirii zăcămintelor de petrol. Vom vizita Insula Saadyat, situată la 500 m distanță față de țărm, aceasta fiind un proiect mixt, comercial, rezidențial și de agrement, în curs de dezvoltare, care promite să devină centrul cultural din Abu Dhabi, găzduind cea mai mare concentrație de obiective culturale din lume, precum Muzeul Național Zayed, Louvre Abu Dhabi și Guggenheim Abu Dhabi, toate proiectate de laureați ai Premiului Pritzker. Întoarcere pentru cazare la Hotel Ramada by Wyndham Dubai Barsha Heights 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Dubai
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ramada by Wyndham Dubai Barsha Heights 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar Jeep 4x4
  • Optionale:  Safari în Deșert
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber la dispoziție sau opțional, Safari în Deșert, un amestec ideal de natură, cultură și acțiune, unde veți avea ocazia să experimentați urcatul cu mașini 4×4 printre dunele înalte și aurii de nisip al deșertului Arabiei, al doilea cel mai mare deșert din lume după Sahara. Veți putea surprinde viața din deșert prin popasuri fotografice, iar la lumina apusului de soare ne vom delecta cu o delicioasă cină barbeque, tradițională, în stil arab. Întoarcere pentru cazare la Hotel Ramada by Wyndham Dubai Barsha Heights 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Dubai – Sharjah – Ajman – Ras Al Khaimah
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Sharjah Tur panoramic Ajman
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Sharjah, unde vom explora al treilea oraș al Emiratelor, după Dubai și Abu Dhabi, Sharjah. Vom porni într-un tur panoramic al capitalei culturale a Emiratelor prilej cu care vom admira Muzeul Culturii Arabe, Muzeul de Științe, Muzeul de Arheologie, Moscheea regelui Faisal, precum și Monumentul Coranului. Vom fi transferați apoi spre cel mai mic stat al Emiratelor - Ajman, recunoscut pentru plajele sale albe străjuite de clădirile înalte și palmieri, cu o atmosferă liniștită, în contrast cu atmosfera plină de dinamism a celorlalte emirate, unde vom face un scurt tur panoramic. Traseul zilei va continua spre Ras Al Khaimah unde vom ajunge pentru cazare la Hotel DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island 5* (sau similar 5*).


Ziua 6. Ras Al Khaimah
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island 5* (sau similar 5*)
  • Descriere:  Mic dejun. Mărginit de munţii Hajar de unde primeşte apa dătătoare de viaţă şi împărţit în două de un mic râu care comunică cu Golful Persic, adăpostind pe malurile sale păduri de mangrove, Ras-al-Khaimah, capitala emiratului cu acelaşi nume este un oraş vibrant, plin de lumină şi de culoare. Împărţit în partea veche, istorică şi în zona nouă rezidenţială de către creek, Ras-al-Khaimah oferă pe lângă multe oportunităţi de shopping sau nenumărate activităţi culturale şi prilejul de a vizita câteva dintre cele mai importante atracţii ale emiratului. Veţi avea timp liber ca să le descoperiţi individual, să vizitaţi Muzeul Natural de Istorie, să descoperiţi Fortul Dhayah de unde vă puteţi bucura de o panoramă superbă, să vizitaţi oraşul abandonat Jazirat-al-Hamra sau de ce nu, să vă relaxaţi pe una dintre exoticele şi luxoasele plaje pentru care oraşul este atât de renumit. Cazare la Hotel DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island 5* (sau similar 5*).


Ziua 7. Ras Al Khaimah – Sultanatul Oman – Ras-al-Khaimah
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Excursie în Sultanatul Oman
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru activităţi individuale sau excursie opţională în Sultanatul Oman, la Khasab, capitala Peninsulei Musandam cunoscută și sub denumirea „Norvegia Arabiei”, unde vă veţi îmbarca într-o croazieră (cu dejun inclus - fără băuturi) pe un vas tradițional local numit dhow, la bordul căruia veți putea admira fiordurile golfului Arabiei, satele pescărești și incredibila apă turcoaz, care contrastează cu albul dealurilor calcaroase care domină zona. Veți avea astfel prilejul de explora mici sate pescărești, de a înota sau a face snorkeling. Spre seară vă veţi întoarce pentru cazare la Hotel DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island 5* (sau similar 5*).


Ziua 8. Ras Al Khaimah – Dubai – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar, avion
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale. Transfer la aeroportul din Dubai pentru plecarea spre București cu compania Fly Dubai, zbor FZ 1795 (18:30 / 22:05).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe ruta: București – Dubai – București cu compania Fly Dubai
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile intercontinentale și continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la nr. de turiști
  • 4 nopți de cazare în Dubai, în hotel de 4*
  • 3 nopți de cazare în Ras Al Khaimah, în hotel de 5*
  • 7 mic dejunuri
  • taxe de intrare la obiectivele menționate în program
  • transferurile, tururile, croazierele și excursiile menționate în program
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenției de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieșire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • taxele de oraş care se achită individual la recepţia hotelurilor: aprox. 5 usd/cameră/noapte
  • alte servicii suplimentare decât cele menționate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • bacșișuri: 50 usd/pers., pentru ghizi și șoferi, mai puțin pt. bagajiști (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacșișurile nu se referă și la excursiile opționale
  • excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de 10 participanți, precizat de partenerii locali, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerii locali: • Safari în deșert cu cină tip barbeque (fără băuturi alcoolice incluse): aprox. 100 euro/pers. (se achită în agenție) • Croazieră pe canalul Creek din Dubai cu cină inclusă (fără băuturi alcoolice incluse): aprox. 100 euro/pers. (se achită în agenție) • Excursie de 1 zi la Abu Dhabi: aprox. 100 euro/pers. (se achită în agenție) • Tur Mussandam / Oman – Croazieră pe Oceanul Indian: aprox. 150 euro/pers. (se achită în agenție) IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei
  • nu se acceptă pașaport temporar


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare
Solicita oferta